Ministerul Finanțelor a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care modifică programul IMM FACTOR - Produs de garantare a creditului comercial și a Schemei de ajutor de stat asociate acestuia. Schimbările vizează prelungirea perioadei de valabilitate a schemei de ajutor de stat și majorarea plafoanelor maxime pentru granturile de care pot beneficia IMM-urile.
Măsura 3, granturi pentru investiții destinate IMM-urilor, va fi desființată, iar fondurile vor fi transferate de la Măsura 3 la Măsura 2, pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, conform unui proiect de ordonanță adoptat miercuri de Guvern.
Măsura 3, granturi pentru investiții destinate IMM-urilor, va fi desființată, iar fondurile vor fi transferate de la Măsura 3 la Măsura 2, pentru satisfacerea tuturor cererilor de finanțare eligibile depuse în acest moment, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență pus în dezbatere de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene. De asemenea, Măsura 3 va fi relansată cu fonduri europene, sume provenite din programul REACT – EU. Profit.ro a scris la începutul lunii aprilie că Ministerul Economiei a renunțat la planul de a implementa Măsura 3 din cauza verificărilor pe care le desfășoară patru instituții, DNA, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Corpul de Control al Prim-ministrului, și că aceasta va fi înlocuită cu un nou mecanism de granturi, care ar putea deveni disponibil la începutul verii, posibil în luna iunie, întrucât ar urma să fie structurat pe un program de fonduri UE, React - EU.
Ministerul Economiei a renunțat la planul de a implementa Măsura 3 granturi pentru investiții, din cauza verificărilor pe care le desfășoară patru instituții, DNA, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Corpul de Control al Prim-ministrului. Cercetările vor dura, probabil, prea mult pentru a putea aștepta încheierea lor. Măsura 3 va fi înlocuită cu un nou mecanism de granturi, care ar putea deveni disponibil la începutul verii, posibil în luna iunie, potrivit informațiilor Profit.ro, întrucât ar urma să fie structurat pe un program de fonduri UE, ReactEU, la care Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene lucrează în prezent cu Comisia Europeană.
BCR a fost selectată de Comisia Europeană în cadrul unui consorțiu pentru un grant de 1 milion de euro din care vor fi susținute 15 firme noi și 15 întreprinderi mici și mijlocii inovatoare din Uniunea Europeană, inclusiv România, în valorificarea activelor de proprietate intelectuală.
Banca Transilvania și OTP Bank anunță că au devenit bănci partenere în programul de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii în valoare de 1 miliard de euro lansat de Ministerul Economiei.
Guvernul pregătește un program amplu de acordare de granturi IMM-urilor, pentru asigurarea de capital de lucru și investiții, creșterea competitivității, inițiative antreprenoriale inovative și digitalizarea companiilor. De asemenea, un alt program vizează acordarea, pe parcursul mai multor ani, de finanțare pentru investiții noi și pentru relocarea companiilor în România, sumele totale urmând să fie disponibile tot de ordinul miliardelor de euro. Guvernul prezintă astăzi Planul de relansare pentru revenirea economiei după criza cauzată de măsurile luate pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Comisia Europeană a aprobat, luni, un ajutor de stat în valoare de 50 miliarde de lire sterline (57 miliarde euro) pentru sprijinirea companiilor afectate de epidemia de coronavirus din Marea Britanie.